Cinemap

Cinemap Proiectie de film in fiecare saptamana sala 101 - FSPAC - oricine e binevenit
Movie projection every week in room 101 - FSPAC. Everyone is welcome

Cinemap a luat naştere în 2009 ca proiect extracuricular destinat în special studenţilor dar deschis oricărui cinefil, în scopul destinderii şi relaxării. Educaţia ar trebui să aibă şi astfel de activităţi, cel puţin în concepţia noastră. Un motiv important pentru iniţiativa Cinemap a fost şi veşnica polemică de după vreun film văzut recent:
“A fost prost cât toate zilele; era să adorm de 3 ori;

nu ştiu exact despre ce era vorba dar sigur nu despre asta; ăsta era personajul negativ?!, hai serios…” Discuţii interminabile, fără vreun deznodământ cert, mereu deschise pentru următorul film. Să fim înţeleşi – nu suntem nicidecum nişte cunoscători ai filmului. Suntem doar pasionaţi de el şi de polemicile pe care le trezeşte de obicei orice lucru semnificativ. Ne lipsea însă un spaţiu adecvat. Ne lipseau alţii ca noi, pasionaţii care să ne dezaprobe – ne-am plictisi de moarte să ne spunem mereu c-avem dreptate. Iar noi eram prea obişnuţi cu tiparul propriu ba da-ba nu. N-am stat prea mult pe gânduri şi am apelat fără rezerve la cei care au răbdare să ne asculte de obicei – studenţii FSPAC sau orice cinefil înzestrat cu răbdare și toleranță față de plavragii ca noi. Aşa a apărut Cinemap. Un grup de oameni dispuşi mereu să despice-n patru filmul de miercuri seara şi să se’ntoarcă după o săptămână cu aceeaşi deschidere şi voie bună. Dacă vi se pare interesant sau nu e mai puțin relevant. Dacă în schimb vă plac filmele, e musai să veniți măcar odată. De restul ne ocupăm noi. Proiecţioniştii de serviciu

Dan Balica & Tudor Țiclău

Address

Traian Moșoiu Nr. 71, FSPAC
Cluj-Napoca

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cinemap posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share